News

București, 26 iulie 2016 - Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale (RASCI), cea mai nouă asociație din cadrul industriei farmaceutice din România, își propune să genereze un demers comun la nivelul principalelor entități din industrie, atât pentru a crește gradul de conștientizare al publicului prin informarea specifică cu privire la aceste categorii de produse, dar și pentru a atrage atenția autorităților asupra nevoii de implicare și dialog în dezvoltarea, adoptarea și implementarea cadrului legislativ favorabil de care sa beneficieze în primul rând sănătatea și bunăstarea cetățenilor români.

Organizatia Mondiala a Sanatatii încurajează toate țările să acționeze imediat pentru a reduce decesele cauzate de virusul hepatitei virale

Aşa cum ne-am obişnuit, în luna mai se desfăşoară Congresul Medicilor Fitoterapeuţi din România organizat de către Asociaţia Română a Medicilor Fitoterapeuţi cu suportul Laboratoarelor Fares.

În ultimele decenii, presupunerea că alimentația corectă este unul dintre principalii factori care se afla la baza starii de bine psiho-fizice a persoanei  a fost si dovedita științific. Consumatorul modern este din ce in ce mai mai constient că "omul este ceea ce mănâncă" si a inceput sa caute raspunsuri alternative și diferite, în funcție de vârstă și sex, in ceea ce priveste știința nutriției. O alimentatie adecvata si echilibrata se bazeaza pe un consum alimentar atat calitativ cat și cantitativ cu scopul de a satisface necesarul energetic și nutrițional, fără a provoca eventuale riscuri pentru sănătate.