Dermatocosmetica

Dermatologii oferă cele mai bune sfaturi pentru un ten perfect

A îmbătrâni frumos nu înseamnă doar să arăți bine, la modul general, în timp ce anii trec.

Este vorba mai mult despre protejarea tenului de-a lungul anilor, astfel încât un tenul sănătos să strălucească în fiecare etapă a vieții. Cu toate acestea, fiecare nou deceniu vine cu o serie de schimbări ale pielii, ceea ce înseamnă ca îngrijirea pielii la 50 de ani este diferită față de cea practicată la 20 de ani. Am apelat la dermatologi de top pentru a afla cele mai bune sfaturi pentru îngrijirea tenului în funcție de vârstă.

Până la 20 de ani

Dacă există un ritual de înfrumusețare pe care toate doamnele ar trebui să-l adopte de la vârste fragede, acela este protecția solară. Dermatologii susțin că adoptarea unor obiceiuri bune de protejare împotriva radiațiilor solare încă din copilărie poate avea un impact mare asupra pielii adulților. Expunerea excesivă la soare în timpul copilăriei poate să dubleze șansele de a dezvolta melanom, arată dermatologii. Obișnuirea copiilor de a aplica produse cu factor de protecție solară în fiecare zi este un obicei la fel de sănătos ca igiena dentară. Dermatologii arată că 90% din semnele vizibile de îmbătrânire prematură sunt atribuite supraexpunerii la soare, așa că un adolescent care se protejează împotriva radiațiilor solare va avea o piele tânără și sănătoasă mai mult timp.

Între 20 și 30 de ani

De la 20 de ani, cele mai frecvente probleme ale pielii sunt acneea și prevenirea îmbătrânirii tenului. În general, se recomandă spălarea feței de două ori pe zi și menținerea hidratării tenului. Asigurați-vă că vă hidratați fața și corpul - pentru a menține o barieră sănătoasă a pielii, deoarece pielea uscată îmbătrânește mai repede și este mai predispusă la inflamații. În plus, este util să știți că tinerețea nu este un motiv bun să evitați consultațiile dermatologice recomandate. Dermatologii recomandă tuturor persoanelor care observă probleme incipiente ale pielii să apeleze la un consult medical, menționând că Google nu este un bun înlocuitor pentru controalele medicale periodice.

Între 30 și 40 de ani

Cel mai important sfat pe care îl oferă dermatologii persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani este de a folosi produse pe bază de retinol în fiecare zi. Unele persoane consideră că ar trebui să facă pauze în timpul verii, deoarece retinolul cauzează sensibilitate crescută la soare, dar dermatologii recomandă folosirea acestor produse pe tot parcursul anului pentru a obține toate beneficiile. În plus, medicii recomandă o alimentație sănătoasă la această vârstă. Alimentele consumate sunt foarte importante pentru sănătatea pielii, iar o dietă antiinflamatoare în care zahărul, făina albă și produsele lactate sunt reduse va îmbunătăți și aspectul tenului.

La 50 de ani și după

Hidratarea profundă a pielii este cel mai important obicei după împlinirea vârstei de 50 de ani. Doar pentru că corpul este bine hidratat, nu înseamnă și că pielea are parte de o hidratare corectă, atenționează dermatologii. Produsele hidratante pe bază de antioxidanți și acid hialuronic trebuie aplicate de două ori pe zi. În plus, persoanele de peste 50 de ani ar trebui să încorporeze în ritualul lor de înfrumusețare și curățarea pe bază de acid glicolic. Aceasta îmbunătățește aspectul tenului fără a usca suprafața acestuia. Obiceiurile sănătoase, precum curățarea cu acid glicolic și aplicarea produselor puternic hidratante, vor trata eficient aspectul tern care apare odată cu îmbătrânirea pielii. Astfel, pielea va rămâne frumoasă și strălucitoare mai mult timp.